Starea Vremii Online

Breaking News

Un Meşter Pantofar Din Cluj-Napoca A Lansat Pantofii De Distanţare Socială. “Cei Care Nu Respectă Să Fie Pedepsiți, Să Le Dăm O Pereche De Pantofi De ăștia”

De
Bobi Neacșu,

„Am văzut la televizor că sunt multe persoane care nu respectă, deși sunt reguli peste tot. Chiar dacă mergi la o farmacie sau la bancă, se bagă, domnule, aproape de ține, parcă îți suflă în ureche. Am zis „hai să fac, domnule, niște pantofi, astfel încât cei care nu respectă să fie pedepsiți, să le dăm o pereche de pantofi de ăștia… să stea la distanță”, a declarat Grigore Lup, conform sursei citate.

Grigore Lup a sos deja la vânzare pantofii care încep de la mărimea 70. Prețul unei perechi este de 500 de lei.

„E destul de mult de lucru. Trebuie modificate calapoadele, din două facem unul. Trebuie un alt tipar pentru că e unicat, îți trebuie material mai mult, într-o astfel de pereche intră aproape un metru pătrat de piele…nu e chiar așa ușor de făcut”, a mai spus Grigore Lup.

Până acum, astfel de pantofi au fost comandați doar de actorii de la mai multe teatre din ţară, dar meșterul se așteaptă să apară și curajoși care să îi folosească în viață de zi cu zi.

Citeşte şi:

Programul pentru achiziționarea de calculatoare pentru copiii săraci, inaccesibil de 16 ani. Profesor de la sat: “Nici unul dintre elevii mei nu se încadrează în condițiile absurde”

Ce amendă luăm dacă nu purtăm mască de protecţie în starea de alertă și cine poate să ne sancționeze? Răspunsurile Poliției

Bill Gates, reacție dură după ce a fost acuzat că știa de coronavirus : „Am făcut o ...

GSP.RO

Bill Gates, reacție dură după ce a fost acuzat că știa de coronavirus : „Am făcut o …


Horoscop 26 mai 2020. Leii se bucură de compania plăcută a unor apropiați

HOROSCOP

Horoscop 26 mai 2020. Leii se bucură de compania plăcută a unor apropiați

Urmărește cel mai nou VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *