Breaking News

Rusia intenționează să producă sute de milioane de doze ale unui vaccin experimental anticoronavirus

a fotografia">intenționează de de anticoronavirus" />

Rusia intenţionează de de anti-Covid-19, etapa preliminară a testelor clinice a finalizată, agenţia de Reuters.

 

Administraţia de la intenţionează pe intern 30 de de vaccinului experimental, 170 de de ar fi fabricate străinătate.

Prima a testelor clinice a o şi a 38 de persoane, finalizată luna aceasta. ruşi au vaccinul sigur şi induce o reacţie imună, deşi forţa imunităţii nu încă.

O a testelor clinice va august, implicând câteva de oameni, a declarat Dmitriev, directorul de Investiţii Directe, o s-a dezvolte soluţii anticoronavirus.

“Pe baza actuale, credem vaccinul va fi aprobat şi ţări septembrie, primul aprobat lume”, a oficialul rus.

Peste 100 de vaccinuri de a fi lume. Potrivit Organizaţiei a Sănătăţii (OMS), cel puţin testelor clinice – de compania Sinopharm şi de cu Oxford.

Rusia se pe al la mondial, SUA, şi India, punctul de al infecţiilor cu noul coronavirus. Până prezent, s-au 751.612 cazuri de coronavirus şi 11.920 de decese.

Pe s-au acum 13,5 de cazuri de coronavirus şi 584.794 de decese, centralizate de Hopkins (SUA).

(sursa: Mediafax)

de pedofilie, a condamnat la 19 cu executare" class="image">acuzat de pedofilie, a condamnat la 19 cu executare" title="Eugen Stan, poliţistul de pedofilie, a condamnat la 19 cu executare" width="308" height="188" />


poliţist a condamnat de 6 la 19 de cu executare. poate fi cu apel.

Procurorii de la au 2018, l-au…

SUSPENDAREA zborurilor la 1 septembrie" class="image">prelungește SUSPENDAREA zborurilor la 1 septembrie" title="Compania israeliană EL AL SUSPENDAREA zborurilor la 1 septembrie" width="100" height="92" />


El Al a joi, 16 , suspendării zborurilor la sfârșitul lunii august. Publicația Jerusalem Post menționează că 6500 de angajați ai se află plată….

de 56 ani, a murit la domiciliu COVID-19, ce a internarea" class="image">bărbat de 56 ani, a murit la domiciliu COVID-19, ce a internarea" title="Un de 56 ani, a murit la domiciliu COVID-19, ce a internarea" width="100" height="92" />


Un de 56 de cu COVID-19, a internarea, a murit. Acesta de boli, a Olt.

Bărbatul de 56 de a cu COVID-19 a internare…

cu noul coronavirus la Spitalul Galați a la 106" class="image">cadrelor cu noul coronavirus la Spitalul Galați a la 106" title="Numărul cu noul coronavirus la Spitalul Galați a la 106" width="100" height="92" />


cu noul coronavirus de la Spitalul de Urgență Galați a ajuns, joi, la 106, 11 cu 24 de ore, Instituției Prefectului Județului…

de de coronavirus" class="image">locale de de coronavirus" title="Germania pregăteşte restricţii de de coronavirus" width="100" height="92" />


federal şi cele landurilor au convenit impună restricţii eventualitatea al de coronavirus, un document al al Sănătăţii…

cu noul coronavirus" class="image">DNA cu noul coronavirus" title="Șase angajați ai cu noul coronavirus" width="100" height="92" />


Șase angajați ai cu noul coronavirus, a declanșat o epidemiologică.

La nivelul au de a urma recomandărilor…

- „sora” Oradea, magistratură" class="image">Muntean - „sora” Oradea, magistratură" title="Judecătoarea - „sora” Oradea, magistratură" width="100" height="92" />


Crina Muntean, fosta șefă a de la Bihor, a pe o durată de 6 luni. Decizia  a cu majoritate de secția a CSM….

Capitală. Flăcările s-au la 4 apropiere" class="image">ulei Capitală. Flăcările s-au la 4 apropiere" title="Incendiu la un depozit de Capitală. Flăcările s-au la 4 apropiere" width="100" height="92" />
Galerie Foto Pompierii intervin, joi, a la un depozit de de pe strada Pogoanelor. Flăcările s-au la 4 apropiere.

Potrivit București,…

spune va de gestionat un crescut de cazuri, săptămâni" class="image">Tătaru spune va de gestionat un crescut de cazuri, săptămâni" title="Nelu spune va de gestionat un crescut de cazuri, săptămâni" width="100" height="92" />


Sănătății, Tătaru, a declarat, joi, cadrul cu directorii spitalelor Brașov, că, săptămâni, fi un număr…

vizita la DIICOT: „Este vorba 2 ameninţări cu au şi au destul de evidente”" class="image">reacție vizita la DIICOT: „Este vorba 2 ameninţări cu au şi au destul de evidente”" title="Raed Arafat, vizita la DIICOT: „Este vorba 2 ameninţări cu au şi au destul de evidente”" width="100" height="92" />


Întrebat se sa, a răspuns, ce a ieşit de la DIICOT, „să OK”.

Raed s-a la a plângere, ce, în…

ne libertatea inconștienți de ea. Așa au făcut-o!" class="image">Suntem ne libertatea inconștienți de ea. Așa au făcut-o!" title="Tăriceanu: ne libertatea inconștienți de ea. Așa au făcut-o!" width="100" height="92" />


atenția legea a ea inaplicabilă pe teren.

 

„NU” DEMOCRAȚIEI CU JUMĂTATE DE NORMĂ!

Recunosc, am încercat…

de Neamț" class="image">portocaliu de Neamț" title="Cod de Neamț" width="100" height="92" />


au emis, joi, o avertizare de furtuni, Neamț, la 14.00.

Potrivit ANM; Balcani, Blăgești,…

a de cazuri de coronavirus, România. 777 au 24 de ore" class="image">record a de cazuri de coronavirus, România. 777 au 24 de ore" title="Creștere a de cazuri de coronavirus, România. 777 au 24 de ore" width="100" height="92" />


Până astăzi, 16 iulie, pe României, au 35.003 cazuri de cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre pozitiv, 24.335 au externate, 22…

adopta o variantă la creșterea alocațiilor, nu la nu financiare" class="image">Vom adopta o variantă la creșterea alocațiilor, nu la nu financiare" title="Ludovic Orban: adopta o variantă la creșterea alocațiilor, nu la nu financiare" width="100" height="92" />


a declarat, joi, o a grădina central al partidului, varianta alocațiilor, nu o dublare a acestora.&…

izolarea, suspendată" class="image">Senatului izolarea, suspendată" title="UPDATE. Ședința izolarea, suspendată" width="100" height="92" />


UPDATE. Ședința Senatului, joi, la 12:00, a la definitivarea carantinarea juridică. 

„Senatul a fost…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *