Breaking News

Purtarea obligatorie a măștii în aer liber! Iată care sunt toate județele în care se va aplica această măsură

Instituția Prefectului Județul Giurgiu urma Judeţean Situaţii de Urgenţă data de 31.07.2020, au măsuri:

 – Se instituie măştii de protecţie spaţiile deschise, ar fi: faleze, pieţe deschise, târguri/oboare, gări, autogări, staţii comun, parcuri, de joacă.

    a) desfăşoară activităţi şi/sau condiţii de muncă solicitante, sau umiditatea crescută;
    b) cu vârsta de 5 ani.

 – Se şi consumul şi a alcoolice şi nealcoolice spaţiile special destinate, exteriorul unde se desfăşoară activităţi de preparare, şi al şi/sau alcoolice şi nealcoolice, intervalul orar 23.00 – 6.00. În intervalului menţionat, operatorii desfăşoară aceste activităţi au obligaţia ia limitarea de la numărul locurilor pe scaune, precum şi a oricăror activităţi presupun clienţi, dansul.

– Se desfăşurarea activităţii cu operatorii jocurilor de noroc, intervalul orar 23.00 – 6.00.

Toate măsurile mai-sus menționate se cu data de 01.08.2020, 00.00.

Momentan, masca va de la 1 august, 16 judeţe: Giurgiu, Argeş, Dâmboviţa, Galaţi, Braşov, Vâlcea, Iaşi, Călăraşi, Prahova, Gorj, Buzău, Constanţa, Vrancea, Teleorman, şi Satu-Mare.

Actualitate

31 Iul, 16:10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *