Breaking News

Nelu Tătaru a declarat că nu se impune revenirea la starea de urgență. „Dacă se vor aglomera secțiile ATI, ne vom gândi la măsuri mai grave”

a fotografia">Tătaru a declarat nu se revenirea la starea de urgență. „Dacă se ATI, ne vom la grave”" />

Ministrul Sănătății, Tătaru, a declarat, joi, la Brașov, cadrul de presă, că, acest moment, nu se revenirea la starea de urgență. 

„Noi ne gândim la ce de o zi, o săptămână, 14 zile, evaluarea zone, a focar sau de COVID-19, a zone, aglomerări umane sau urbane poate fi accentuată, a turistice de unde, odată infectaţi, cetăţenii noştri s-ar (transmiţând la infecţia – n.r.), evaluarea atentă a anchetelor epidemiologie, ca acest moment, cu regulilor şi responsabilitate”, a Tătaru. 

De asemenea, ministrul a de o a de cazuri la intensivă. 

„Aceste infectări au gravitate. Dacă sau cu simptome uşoare ca mare, nu o mare, grave, la vârstnice, supraevalua o sau secţiile ATI, atunci ne vom şi la grave. Dar, acest nu cazul”, a declarat Tătaru. 

 

 

a declarat nu se revenirea la starea de urgență. „Dacă se ATI, ne vom la grave”" class="image">Tătaru a declarat nu se revenirea la starea de urgență. „Dacă se ATI, ne vom la grave”" title="Nelu a declarat nu se revenirea la starea de urgență. „Dacă se ATI, ne vom la grave”" width="308" height="188" />


Sănătății, Tătaru, a declarat, joi, la Brașov, cadrul de presă, că, acest moment, nu se revenirea la starea de urgență. 

„Noi ne gândim la…

interdicţii Serbia, şi Kosovo" class="image">impune interdicţii Serbia, şi Kosovo" title="Italia interdicţii Serbia, şi Kosovo" width="100" height="92" />


a introdus, joi, Serbia, şi pe riscuri majore de coronavirus, impunând interdicţii de aceste zone,…

noul an școlar" class="image">pentru noul an școlar" title="Scenarii noul an școlar" width="100" height="92" />


Educației pregătește scenarii școlar 2020 – 2021.

„Inclusiv noştri de sau reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale…

oraşului Atena. Mai localităţi au evacuate" class="image">periferia oraşului Atena. Mai localităţi au evacuate" title="Incendii de vegetaţie la oraşului Atena. Mai localităţi au evacuate" width="100" height="92" />


Două incendii de vegetaţie au izbucnit, joi, capitalei Greciei, Atena, preventiv, anunţă autorităţile elene, citat de publicaţia Ekathimerini.com şi de agenţia de…

sub interdicţie a neconstituțională" class="image">Punerea sub interdicţie a neconstituțională" title="CCR: sub interdicţie a neconstituțională" width="100" height="92" />


sub interdicţie a discernământ, alienaţiei debilităţii mintale, neconstituțională, a stabilit, joi, Plenul Constituționale (CCR).

CCR…

de furtună judeţe" class="image">Cod de furtună judeţe" title="Avertizare de furtună judeţe" width="100" height="92" />


Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o atenţionare de furtună Vrancea, la 16:30.

Atenţionarea Sascut,…

de de anticoronavirus" class="image">intenționează de de anticoronavirus" title="Rusia de de anticoronavirus" width="100" height="92" />


intenţionează de de anti-Covid-19, etapa preliminară a testelor clinice a finalizată, agenţia de Re…

„la pachet” de la CEDO" class="image">pierdute „la pachet” de la CEDO" title="BOMBĂ la buget! 29 cazuri „la pachet” de la CEDO" width="100" height="92" />


într-o zi 29 de la dreptului de proprietate. În „Nistor alții contra României” au grupate 29 de cereri admise, soluțiile fiind…

de e agent străin: Ceauşescu ar fi mândru" class="image">acuzată de e agent străin: Ceauşescu ar fi mândru" title="Kovesi, de e agent străin: Ceauşescu ar fi mândru" width="100" height="92" />


László Kövér, Ungariei, a acuzat-o pe Codruţa Kovesi, procurorul-şef al European, e agent străin, Hungary Today.

În timpul dezbaterii pachetului…

de pedofilie, a condamnat la 19 cu executare" class="image">acuzat de pedofilie, a condamnat la 19 cu executare" title="Eugen Stan, poliţistul de pedofilie, a condamnat la 19 cu executare" width="100" height="92" />


poliţist a condamnat de 6 la 19 de cu executare. poate fi cu apel.

Procurorii de la au 2018, l-au…

SUSPENDAREA zborurilor la 1 septembrie" class="image">prelungește SUSPENDAREA zborurilor la 1 septembrie" title="Compania israeliană EL AL SUSPENDAREA zborurilor la 1 septembrie" width="100" height="92" />


El Al a joi, 16 , suspendării zborurilor la sfârșitul lunii august. Publicația Jerusalem Post menționează că 6500 de angajați ai se află plată….

de 56 ani, a murit la domiciliu COVID-19, ce a internarea" class="image">bărbat de 56 ani, a murit la domiciliu COVID-19, ce a internarea" title="Un de 56 ani, a murit la domiciliu COVID-19, ce a internarea" width="100" height="92" />


Un de 56 de cu COVID-19, a internarea, a murit. Acesta de boli, a Olt.

Bărbatul de 56 de a cu COVID-19 a internare…

cu noul coronavirus la Spitalul Galați a la 106" class="image">cadrelor cu noul coronavirus la Spitalul Galați a la 106" title="Numărul cu noul coronavirus la Spitalul Galați a la 106" width="100" height="92" />


cu noul coronavirus de la Spitalul de Urgență Galați a ajuns, joi, la 106, 11 cu 24 de ore, Instituției Prefectului Județului…

de de coronavirus" class="image">locale de de coronavirus" title="Germania pregăteşte restricţii de de coronavirus" width="100" height="92" />


federal şi cele landurilor au convenit impună restricţii eventualitatea al de coronavirus, un document al al Sănătăţii…

cu noul coronavirus" class="image">DNA cu noul coronavirus" title="Șase angajați ai cu noul coronavirus" width="100" height="92" />


Șase angajați ai cu noul coronavirus, a declanșat o epidemiologică.

La nivelul au de a urma recomandărilor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *