Starea Vremii Online

Breaking News

Ministerul Educației a anulat achiziția de măști pentru elevi și profesori, cu doar o săptămână înainte de începerea școlii

Ministerul mai încearcă o dată să cumpere măștile pe care este obligat prin lege să le asigure participanților la cursuri și examene, printr-o nouă procedură care a fost lansată în această dimineață.

Potrivit edupedu.ro, dacă vor ajunge măștile la timp în școli, secretarul de stat responsabil cu achiziția, Luminița Barcari, a declarat: “Noi ne străduim să ajungă până pe 2 iunie”.

Procedura anulată vineri, reluată azi

”Am anulat procedura [de achiziție de măști prin negociere fără publicare prealabilă, procedură accelerată prevăzută de legea achizițiilor publice – N.Red], de vineri, 22 mai, pentru că cei care au venit cu oferta de licitație inițial au spus că au pe stoc întreaga cantitate de măști [17 milioane de măști, potrivit primului Caiet de sarcini – N.Red.], după care au anunțat că au 6 milioane de măști, pentru ca la final să constatăm că din stocul pe care au anunțat că îl aveau nu există decât 1 milion 300 de măști. Procedura a fost anulată vineri și va fi reluată începând de astăzi”, a zis Monica Anisie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *