Breaking News
Home / Stiri Online / Librărie online: Volumele semnate de autorii…

Librărie online: Volumele semnate de autorii…

Librăria Libris.ro a anunţat se campaniei „Citeşte Româneşte”, campanie de Culturii, volumele de autorii reprezintă, anual, puţin de 20% de de cele librării ţară.


”În prezent, volumele de autorii reprezintă, anual, puţin de 20% de de Libris.ro, cele librării ţară. În acest cuprinse volumele de beletristică, şi cele de cărţi copii, poezie, spiritualitate şi ştiinţe umaniste”, a anunţat Libris.ro.

Iniţiativa are ca scriitorilor şi a cititorilor.

”Campania Citeşte Româneşte, demarată de noi, mulţi de valoare şi ne şi susţinută. Într-un foarte scurt, de o săptămână, pe marile de comerţ ni s-au alăturat am descoperit, plăcut, şi social-media se şi campania. Mulţumim noştri scriitorilor români. aceste de de cărţi şi scriitorii noştri valoroşi şi citiţi”, a declarat Gheorghiu, ministrul Culturii.

cu la campania iniţiată de Culturii, Libris.ro pe o secţiune dedicată autorilor români, campaniei. Astfel, de joi, 4.000 de titluri de români. Dintre acestea, 2.500 incluse Beletristică şi 1500 cărţi copii.

”De bine de şapte ani, am demarat, pe Libris.ro, acţiuni de a scriitorilor autohtoni, campania Lunii, prin la dispoziţie cărţi cu autograf români. Ponderea de cărţile cu rămâne, însă, destul de mică, şi numărul apariţiilor editoriale redus. De aceea, iniţiativa şi aderăm la ea cu entuziasm. Fiecare campanie de a lecturii beneficii majore societăţii noastre. Promovarea autorilor mult, un dezvoltării pieţei de carte, un a pe internaţional”, declară Ţeposu, Libris.ro.

Fondat 2009, Libris.ro o 100% şi mare librărie România. În 10 de la înfiinţare, librăria Libris.ro a expediat 2,3 de 1,2 de întreaga lume. Peste 190.000 de titluri de la dispoziţia pe Libris.ro, alături de copii, board games, muzica, şi cadouri.

viewscnt

Articolul de informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un republicarea noastre, va ne trimiteţi un pe adresa abonamente@news.ro.

About BoTposter

Check Also

Macel Ciolacu convoacă Birourile Permanente pentru a elimina pensiile speciale. Care e singura condiție pe care o pune

Marcel Ciolacu a anunțat pe Facebook că dorește eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, însă are …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *