Starea Vremii Online

Breaking News

Eugen Teodorovici Modifică Legea Ca Să Salveze De La Demolare Terasele Construite Ilegal Pe Malul Mării. De Ce A Recurs La Asta | Politică, Ştiri | Libertatea

Amendamentul a fost votat deja de Senat
și așteaptă votul decisiv din Camera Deputaților și vine în
plină campanie de demolare a teraselor fără autorizație din
Constanța, Mamaia, Năvodari și celelalte stațiuni de la mare.

Surprinzător însă, potrivit G4Media, fostul ministru al Finanțelor a depus în Comisia de buget din Senat un amendament la legea de aprobare a OUG 75/2020, ordonanță care se referă la salariile polițiștilor și nu are nici o legătură cu terasele.

Eugen Teodorovici modifică legea ca să salveze de la demolare terasele construite ilegal pe malul mării. De ce a recurs la asta

Amendamentul lui Teodorovici introduce
două modificări majore la Legea 50/1991 privind autorizarea
construcțiilor, modificări prin care introduce practic în
legalitate construcțiile ridicate fără autorizație pe litoral
până la 1 ianuarie 2020.

Amendamentul depus de Teodorovici a fost votat de membrii Comisiei de buget din Senat în 16 iunie, apoi proiectul de lege a trecut și de plenul Senatului în aceeași zi. Urmează votul decisiv din Camera Deputaților. Dacă va fi adoptat, la fel ca oricare altă lege, își va produce efectele.

Context. Administratia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) a început să controleze la mijlocul lunii mai firmele de pe plajele din Constanța și Năvodari. În total, autoritățile au descoperit aproximativ 140 de beach baruri construite ilegal, au dat amenzi în valoare de aproximativ 75.000 de lei și au dispus demolarea construcțiilor ilegale.

Ministrul sănătății Nelu Tătaru, anunț oficial: “S-a decis amânarea celei de-a patra etape de relaxare. Vom avea o săptămână de foc”

Recomandări

Ministrul sănătății Nelu Tătaru, anunț oficial: “S-a decis amânarea celei de-a patra etape de relaxare. Vom avea o săptămână de foc”

 

A urmat și sesizarea Parchetului
Curții de Apel Constanța.

3 baruri au fost demolate de pe plaja
din Constanța, 10 patroni și-au dărâmat singuri construcțiile
dar mulți au ales să conteste măsurile în instanță, arată
sursa citată. Numai în Năvodari ar fi 80 de terase de pe plajă în
ilegalitate, au stabilit inspectorii.

Ad placeholder

Interesele lui Eugen Teodorovici,
potrivit propriei sale declarații oficiale

Potrivit declarației sale de interese,
Eugen Teodorovici este asociat în firma TMC Romteam Business SRL cu
George Răzvan Micu.

George Răzvan Micu este, la rândul său, administrator al firmei Noche Caliente SRL, al cărei acționar unic este Mirela Matichescu, administrator public al județului Constanța, potrivit portalului Confidas. Firma Noche Caliente a închiriat două sectoare de plajă la Năvodari și a ridicat fără autorizație baruri și terase, care acum trebuie demolate, după cum a anunțat șeful Administratiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, Bogdan Bola. Una dintre aceste terase pe plajă se numește Massaranduba.

Condamnată pentru corupție, o șefă din Agenția Medicamentului recunoaște că la dosarul său de angajare se află un cazier vechi!

Recomandări

Condamnată pentru corupție, o șefă din Agenția Medicamentului recunoaște că la dosarul său de angajare se află un cazier vechi!

 

Eugen Teodorovici modifică legea ca să salveze de la demolare terasele construite ilegal pe malul mării. De ce a recurs la asta

Mirela Matichescu, care deține 100%
din firma administrată de partenerul de afaceri al lui Eugen
Teodorovici, a contestat în instanță decizia de demolare.

Mirela Matichescu a deținut nenumărate
funcții publice în paralel cu afacerile private pe care le-a
dezvoltat în segmentul turistic. Ea a fost o apropiată a lui Radu
Mazăre și Nicușor Constantinescu, iar fostul primar al Constanței
a numit-o în funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării
Regionale și Turismului, în anul 2012.

Ea a deținut sau deține următoarele
funcții: membru în Consiliul de Administrație al Portului
Constanța, Membru în Consiliul de Administrație al Aeroportului
Mihail Kogălniceanu, Vicepreședinte al Asociației Litoral Delta
Dunării, membru în Consiliul Director al ADI ITI Delta Dunării,
director adjunct al ADI Dobrogea, membru ATOP, administrator al
Centrului Cultural Theodor T. Burada, Președinte al CA Spitalul
Județean de Urgență Constanța, șefă de cabinet a președintelui
ANPC, șefa Autorității Naționale de Turism, șefa de cabinet a
președintelui CJ Constanța și administratorul public al județului
Constanța.

Ad placeholder

Eugen Teodorovici nu a răspuns solicitărilor jurnaliștilor G4Media pentru a oferi un punct de vedere.

Sursa imagini: G4Media

Citeşte şi:

Ministrul sănătății Nelu Tătaru, anunț oficial: “S-a decis amânarea celei de-a patra etape de relaxare. Vom avea o săptămână de foc”

Bucureștiul intereselor imobiliare. O vilă interbelică din cartierul Cotroceni urmează să fie demolată fără avizul Direcției pentru Cultură

Condamnată pentru corupție, o șefă din Agenția Medicamentului recunoaște că la dosarul său de angajare se află un cazier vechi!

Umilință maximă! Rebecca a pus piciorul în prag, iar Reghe i-a ținut partea! Cum a reacționat Anamaria Prodan

PARTENERI – GSP.RO

Umilință maximă! Rebecca a pus piciorul în prag, iar Reghe i-a ținut partea! Cum a reacționat Anamaria Prodan


Horoscop 30 iunie 2020. Capricornii sunt nevoiți să facă alte alegeri pentru noua lor scară de valori

HOROSCOP

Horoscop 30 iunie 2020. Capricornii sunt nevoiți să facă alte alegeri pentru noua lor scară de valori

Urmărește cel mai nou VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com