Starea Vremii Online

Breaking News

Cum Se Pregătesc Companiile Aeriene Pentru Reluarea Zborurilor

De
Mihai Toma,

Din 15 iunie se așteaptă ca toate companiile să-și reia zborurile, dar cu măsuri de igienă fără precedent. Ghișeele de îmbarcare și interiorul avioanelor vor arăta ca sălile de operație din punct de vedere sanitar.

Companiile aeriene încearcă să-și protejeze echipajele și pasagerii cu cele mai bune măsuri de protecție posibile.

Europa: măști obligatorii, fără catering și băuturi

Companiile europene se bazează în primul rând pe cerință purtării obligatorii a măștii de protecție atât pentru echipaj, cât și pentru pasageri, dar și pe măsuri de igienă sporite.

  • În aeronavă, scaunele și spătarele lor, centurile de siguranță și măsuțele vor fi dezinfectate cât mai des și obligatoriu după fiecare zbor. Vor exista substanțe dezinfectante în toaletele.
  • Serviciul de catering și de băuturi este redus. Compania britanică EasyJet a anunțat deja că acesta nu va fi disponibil.
  • Irlandezii de la Ryanair a anunțat deja că nici o persoană nu va putea urca la bord fără permisiunea echipajului de cabină.

Indiferent de clasa de rezervare, este permis un singur bagaj de mână per persoană, cel puțin pe aeroporturile germane. Alte companii își rezervă dreptul de a nu permite bagajele de mână.

EXCLUSIV | Orban, despre fotografia controversată: „Era ziua mea, au venit câțiva colegi să-mi facă o surpriză și i-am servit, cum e normal, cu un pahar de ceva”

Recomandări

EXCLUSIV | Orban, despre fotografia controversată: „Era ziua mea, au venit câțiva colegi să-mi facă o surpriză și i-am servit, cum e normal, cu un pahar de ceva”

 

Compania Avia Interiors lucrează să doteze avioanele cu panouri de plexiglas între scaune. ”Prototipul se află în prezent în proces de certificare, apoi vom anunța prețul”, spune reprezentanta companiei, Sara Pirovano.

Avia lucrează și la alte sisteme de amplasare a scaunelor, precum cel din fotografia de mai jos.

Sfatul cel mai important: asigurați-vă că obțineți informații de la compania aeriană înainte de plecarea în călătorie!

Companiile aeriene arabe și asiatice merg mai departe.

Emirates: set gratuit de igienă personală, angajat special la bord pentru curățarea toaletelor

La Emirates (Emiratele Arabe Unite), echipajul de cabină de la bord este echipat complet cu echipament individual de protecție.

La zborurile de peste o oră și jumătate, un asistent de cabină este de la bord pentru special a curăța toaletele la intervale regulate de 45 de minute.

Toți pasagerii primesc gratuit la check-in set de igienă personală, cu mască, mănuși, șervețele antibacteriene și dezinfectant de mână.

Tolo: Ce băgăm în urnă, aia ne iese din frapieră. Poza României în era COVID-19

Recomandări

Tolo: Ce băgăm în urnă, aia ne iese din frapieră. Poza României în era COVID-19

 

Thai Airways (compania aeriană națională din Thailanda) va dota însoțitorii de zbor cu combinezoane de protecție albe, așa că stewardesele vor arăta mai degrabă ca niște asistente medicale.

Thai Airways.

Și la Gulf Air (Bahrain), echipajul de cabină va fi protejat din cap până în picioare în combinezoane de unică utilizare.

Gulf Air.

E obligatorie măsurarea temperaturii fiecărui pasager înainte de a urca în aeronavă.

Air Asia: combinezoane complete realizate de designeri vestimentari

Cmpania aeriană asiatică low-cost Air Asia (Malaezia) și Philippine Airlines au uniformele echipajului de cabină proiectate de designeri de modă.

Însoțitorii par că poartă costume spațiale. ”Vrem să le oferim pasagerilor un sentiment ridicat de securitate”, a explicat PR-ul Air Asia.

Air Asia
Phillipine Airlines

Citeşte şi:

Dacă Italia menține regulile de distanțarea socială în avioane, aeronavele EasyJet nu vor mai zbura în această țară

Mesajul autorităților de la București către oamenii care și-au cumpărat bilete de avion: “V-am păcălit!”. În schimb zborurile spre Rusia, țara focar de COVID, sunt permise

Ministrul transporturilor, despre reluarea zborurilor comerciale: „Se va lua o decizie săptămâna aceasta”

Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'

GSP.RO

Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: ‘Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e…’


Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile

HOROSCOP

Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile

Urmărește cel mai nou VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com