Breaking News
Home / Stiri Noi / CNAS: Consultaţiile la medicii de familie și specialiști pot fi acordate la distanță până pe 30 septembrie. Cardul de sănătate nu este obligatoriu până pe 30 iunie – Sanatate

CNAS: Consultaţiile la medicii de familie și specialiști pot fi acordate la distanță până pe 30 septembrie. Cardul de sănătate nu este obligatoriu până pe 30 iunie – Sanatate

Consultaţiile asistenţa medicală (medici de familie) şi ambulatoriul de clinic, conexe actului medical, fi şi la distanţă la data de 30 septembrie, atunci prezența nu necesară, de comunicare, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Guvernul a aprobat o de Urgență decontarea serviciilor medicale, medicamentelor dispozitivelor medicale, a cuprinse cadrul programelor naţionale de sănătate, cu data de 15 2020:

  • Consultaţiile la distanţă se acordă cu încadrarea numărul maxim de 8 consultaţii pe oră.


“Am acestor a limita pe la sau la casele de de sănătate a asiguraților au de documente serviciilor necesare, precum a asigura distanțarea și, implicit, siguranța pacienților. Tot acest sens, menținerea valabilității documente perioade, de evoluția situației epidemiologice. de alertă, vom ține de clasificarea spitalelor pe nivele de risc, vom situatia vom măsurile ca de serviciile de siguranță”,
a declarat Cojan, președintele Naționale de Asigurări de Sănătate.

About BoTposter

Check Also

PSD a depus plângere la CNA împotriva lui Iohannis

Social Democraţii motivează demersul precizând că declaraţia şefului statului a fost difuzată într-o emisiune informativă şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *